vineri, 25 februarie 2011

Eu şi Timpul...la o cafea

















Ai văzut crăpătura din peretele acela?
De cât timp să fi fost aici?
Poate de când am început să-mi uit ochii
prin sertarele tale din castele cu nisip...

Ţii minte? Îmi plăcea să stau în iarbă,
să privesc cutele acelei pieli bolovănoase.
Gândăceii îmi vorbeau pe-atunci,
iar eu eram prea mică să le răspund.

Mai târziu am vrut să port tocuri, să privesc stele,
ancoram tentacule fragile de felinarele Căii Lactee.
Apoi te-am zărit pe tine, fluture de noapte,
îţi vărsai pe fundul mării clepsidrele din buzunare.

Ştii? Atunci am aflat că-ţi port în sânge
inelul cu scoici şi peşti, alge şi corăbii scufundate.

Dragul meu, podeaua îmi răsuflă greu sub talpă,
umple-mi un pahar din venele tale, îneacă-mă!

"On ne feuillette pas le temps,
c'est lui qui effeuille nos vies."

3 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Iti doresc o primavara plina de senin in syflet draga mea Valentina.
Multumesc pentru urare!
PS.E frig pe la noi la Focsani, dar e multa caldura in inimi...

manokabay spunea...

:)

alunelul spunea...

de mult timp nu am citit asa poezii...m-a atins)