Când sunt prea mică

Ochii tăi dezbracă cerul de albastru
şi îl strâng ghem sub călcâiul meu,
ancorează de gleznă pene şi gene
şi fiecare zboară după voia celuilalt
tu urci
eu cobor
tu cobori
eu urc
Mais c'est chouette dans les nuages!

Eu şi Timpul...la o cafea

Ai văzut crăpătura din peretele acela?
De cât timp să fi fost aici?
Poate de când am început să-mi uit ochii
prin sertarele tale din castele cu nisip...

Ţii minte? Îmi plăcea să stau în iarbă,
să privesc cutele acelei pieli bolovănoase.
Gândăceii îmi vorbeau pe-atunci,
iar eu eram prea mică să le răspund.

Mai târziu am vrut să port tocuri, să privesc stele,
ancoram tentacule fragile de felinarele Căii Lactee.
Apoi te-am zărit pe tine, fluture de noapte,
îţi vărsai pe fundul mării clepsidrele din buzunare.

Ştii? Atunci am aflat că-ţi port în sânge
inelul cu scoici şi peşti, alge şi corăbii scufundate.

Dragul meu, podeaua îmi răsuflă greu sub talpă,
umple-mi un pahar din venele tale, îneacă-mă!

"On ne feuillette pas le temps,
c'est lui qui effeuille nos vies."

Cutia de pe noptieră

lumina răsăritului rostogoleşte-n mare
o stea topită-n ochiul stâng al unui ieri neodihnit

o scoică îşi aruncă perla

în genunchi, tăcut şi apăsat, licurici sărută molii
din cutia de mărgele adusă pe uscat

o pasăre se-ntinde

câţiva fluturi îşi naufragiază zborul
în cafeaua neagră a unui îndrăgostit

iubita încă nu s-a trezit

Firescul

Te-ai gândit vreodată

la ciripitul cu aripă şchioapă
din cutia de şireturi
furate de sub talpa timpului?

Te-ai gândit la alergia
strănutului de stele
din mânecile lungi
ale nebunului ce se-ascunde-n cer?

Din joben, un peştişor răstoarnă
plaja cu mare hoinară.
Te-ai gândit vreo clipă
că perla e în scoica potrivită?

Doar un joc

dragul meu,

iartă-mi ochii neascultători,
verdele
cu firmituri de foc
ce-ţi ard
irisul de cărbune

te rog,
aşează-i într-un cui
şi pişcă-i de un umăr!

Noaptea (Shh!)

cu câtă eleganţă

suflecă mânecile,
sapă cerul
şi-ngroapă lumina,
cu câtă blândeţe
pleacă genele
în ploaie de himere
şi culcă universul

oare acum ea contopeşte
iubirea cu misterul ?!
...
shh! la culcare!

O altfel de captivitate

suntem trupuri prinse-n colivii de sfori,

aripi lipite în podeaua cu mustăţi de felină

suntem cerneluri din mătasea fluturilor ce dorm
în coama unui Pegasus băut de nori

suntem noi, oglinzi în odăi de carne şi cenuşă,
sfere în olivuri calde într-un far din largul mării.

Alei sub talpă de hârtie

A deraiat cumva universul pe propria şină?
Îi cad din încheieturi fluturi negri pe pământ.
Ceva a ars aici şi pare că o să mai ardă.
Să fi fost îngerii plictisiţi de aripile lor albe
sau un condei supărat pe cernelurile sale?
...
De ce e aşa greu uneori să păşesc în tălpile goale?